Când am început facultatea, la primele ore, eram foarte curioasă să aflu o definiţie concretă a kinetoterapiei. Ce este ea şi cu ce se ocupă mai exact. Aveam nişte idei vage, auzite de la unu’ şi de la altul şi nişte cuvinte pe care nu reuşeam să le leg într-un context clar. Mergeam tot timpul la cursuri, doar, doar aflu şi eu definiţia. Ei bine, nu am aflat-o prea curând, spusă de un profesor, dar am formulat-o eu pentru mine şi pe înţelesul tuturor, deoarece toţi mă întrebau ce voi face după facultate ca şi kinetoterapeut. Şi mi-am spus astfel: kinetoterapia se ocupă cu recuperarea pacienţilor după anumite boli sau traumatisme, profilaxia unor boli sau accidente şi menţinerea tonusului muscular şi a amplitudinii de mişcare a unor anumite segmente ale corpului. După ce mi-am dat definiţia, am încercat să fac legătura cu sportul. Asta n-a fost prea dificil, având în vedere numărul mare de traumatisme suferite de sportivi. Deja eram fericită că într-un timp atât de scurt am aflat atâtea lucruri, dar m-am lovit de altă problemă. La Facultatea de Medicină, există secţia de fiziokinetoterapie care era mult mai bine văzută decât kinetoterapia d la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport. Aşa că toţi făceau mişto de noi că la noi se face mai mult sport decât şcoală. La început şi eu credeam la fel. Ţin să vă anunţ că în primul an am făcut tot felul de anatomii, kinetologie, biochimie, biofizică, etc.
Hmmm. Nu prea seamănă cu sporturi. Mai târziu am realizat că intrăm tot mai adânc în complexul sistem uman. Nu cred că există ceva mai complex. După ce am învăţat oase, muşchi, ţesut celular, vene, artere, nervi, etc., am ajuns să învăţam cum se leagă toate în corp şi cum acţionează asupra diferitor sisteme. Cel mai mult cred că am detestat sistemul nervos. Mi s-a părut cel mai dificil. Pe lângă toată medicina ce am făcut-o teoretic, am făcut şi practică în diferite centre de recuperare, axate pe diferite afecţiuni.
Recunosc, am făcut şi sport. Câte unul pe semestru. Unele au fost utile pentru că am învăţat să ne folosim de ele în scop terapeutic, altele au fost doar ca să fie. La capitolul profesori, n-am să intru în amănunte că peste tot sunt la fel. Buni, răi, cum au fost, de la toţi am învăţat câte ceva. De la unii mai multe, de la alţii mai puţine, dar nu pot spune că a existat vre-unul de la care nu am învăţat nimic.
Acum, am terminat facultatea, dar am plecat cu un gust amar, văzând ce vine în urma noastră.
P.S.: Foarte important!!! Kinetoterapia nu înseamnă masaj, aşa cum crede 90% din populaţie!!!
